SuperBlog2015 a început cu un simplu pariu pus între mine, fata mea și mama ei, era vorba mai exact de faptul că vom reuși cu toții să terminăm competiția fără penalizări. Anul trecut știam deja că Ioana a terminat competiția cu câteva mici penalizări, iar anul acesta voiam să îi dovedim că se poate și fără.Încă de la început mi-am propus să scriu articolele imediat ce tema era afișată pe site, dar așa cum știm ”socoteala de la târg nu se potrivește cu cea de acasă”, astfel prima săptămână a trecut fără ca măcar o idee să se aștearnă pe foaie, în ultimele ore am început să scriu articolul, competiția se dovedea a fi mult mai grea decât îmi imaginasem.
Dorința de a renunța îți făcea simțită tot mai des prezenta, însă la îndemnele celor două femei din viața mea am continua să scriu și am sfârșit prin a mă bucura de poziția de finalist SuperBlog2015.
La Gală nu am putut participa din cauza celor două căprițe ale familiei, dar am auzit numai păreri frumoase de la fata și de la soția mea, singurul lucru pe care îl regret acum este faptul că nu am reușit să tratez cu mai multă seriozitate această competiție, sper ca la viitoarea ediție, care am înțeles că este și mai scurtă să pot acorda mai mult timp articolele și de ce nu să ajung la Gală.
Se afișează postările cu eticheta superblog2015. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta superblog2015. Afișați toate postările
vineri, 18 decembrie 2015
luni, 9 noiembrie 2015
15.Pastrarea in amintirea batranului nuc
Odata cu trecerea
anilor nucul pus de stra-strabunicul meu s-a dezvoltat atat de mult în cat s-a
apropiat periculos de acoperișul casei obligandu-ma sa iau masura taierii lui.
Dar iata ca acest lucru este mai greu de dus la indeplinire, caci imi impune o
alergatura pe la primaria orasului pentru a face o cerere de taiere a nucului,
apoi trebuie sa ma interesez daca aceasta cerere mi-a fost aprobata.
Dupa o perioada
de timp și mai multe drumuri efectuate pe la primarie am obținut și aprobarea
necesara. Cum nucul avea un diametru de aproape un metru am hotarat sa nu-l
scot din pamant și sa il transform într-o masa a tacerii, care sa-mi aminteasca
mereu de stramosii mei. Pentru aceasta am apelat la GTools, unde cu alta ocazie
am întalnit o echipa formata din specialisti foarte buni, care m-au ajutat
foarte mult, același ajutor sperand sa-l obțin si de aceasta data.

Pentru a nu mai plati mana de lucru am hotarat
sa-mi cumpar mai multe scule electrice si sa-mi execut
singur lucrarea. Cu ajutorul unor motofierastraie Makita foarte
performante am reusit sa curat intai toata coroana nucului, apoi am taiat și
tulpina perfect orizontal la o distanța de 90 centimetri fata de sol. Prin
folosirea mai multor scule electrice GTools am finisat
suprafața orizontala a nucului transformat acum într-o masa, iar pentru cele
zece scaune m-am orientat spre ramurile nucului batran care erau aproape cilindrice.
In jurul radacinii nucului am turnat o platforma de beton, bineinteles ca
aceasta are o forma circulara, în care am fixat si scaunele.
De jur imprejurul acestei platforme betonate am plantat zece clematite
foarte frumoase, pentru care am confectionat o structura din lemn de nuc.
Aceasta structura
mi-a fost foarte usor sa o realizez cu aportul unor scule electrice Makita , iar
după ce vor creste clematitele masa se va gasi in interiorul unui foisor vegetal. Dupa efectuarea acestor lucrari, toata
portiunea care era umbrita de coroana nucului am insamantat-o cu un gazon cu flori. Pentru intretinerea
gazonului am profitat de modalitatile flexibile de plata de la GTools si am
cumparat o masina electrica de tuns iarba. Dupa doi ani de la taierea
batranului nuc este o adevarata placere sa stau la masa din interiorul
foisorului natural si sa-mi savurez in liniste cafeaua.
miercuri, 4 noiembrie 2015
13. O nuntă de poveste
”A fost odată ca niciodată o prințesă ce trăia într-un turn și era atât de
frumoasă încât zeci de prinți din celelalte regate veneau să îi ceară mâna, dar
tânăra nu dorea să accepte pe nimeni. Avea tenul de culoarea grâului, părul
auriu, iar ochii mari și albaștri parcă zmulși din înaltul cerului și printesa
era tare zglobie. Sărea, dansa, cânta, doar un singur lucru o întrista: era mereu
singură și își dorea un suflet pereche, dar nu un prinț ca cei care îi călcau
pragul zilnic, ci mai degrabă... un prinț ca în povești.

Imediat a plecat să îi spună vestea ceea bună, să îi povestească cum a găsit un restaurant de poveste aflat în incinta unui frumos hotel, mare și grandios precum un castel, era perfect, mai ales că prietenii lor aveau și unde să stea pe toată durata petrecerilor. Decizia era luată urmau să aibă parte de o nuntă la hotel.

Fiecare dintre noi poate avea o nunta de vis la Restaurant Gold Old Times și se poate bucura de un somn odihnitor la Hotel Golden Tulip Times, locația lor este chiar în centrul Bucureștiului, pe unul dintre cele mai frumoase bulevarde din oraș. Fiecare nuntă realizată aici va rămâne în mintea oaspeților pentru foarte multă vreme.
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.
luni, 2 noiembrie 2015
12.Eleganța un factor important în viața femeilor
A fi femeie este
cel mai greu lucru din lume, știu pentru unii poate fi ceva ușor, dar pentru
ele, pentru femei lucrurile nu stau așa de roz. O femeie trebuie să aibă mereu
grijă în ce se îmbracă, spre deosebire de băieți care pot purta aceeași haină
și două zile, cu siguranță nimeni nu va observa.

Fetelor și
femeilor care pun accent pe vestimentația lor, care doresc să fie mereu
elegante să poarte hainele care li se potrivesc cel mai bine și care le scot
cel mai bine în evidență le recomand Ellis, este vorba de un brand românesc
care a luat naștere datorită doamnei Eli Lăslean, acest brand a reușit să se
remarce foarte mult în rândul modei din țara noastră, iar în acest moment multe
personalități de seamă din țara noastră își aleg hainele de la această creatoare de
modă.

Dacă tot v-am
dezvăluit atât de multe lucruri, vreau să vă mai spun ceva înainte de a mă opri,
tot pentru femei există comunitatea online Chic-Elite, această comunitate nu
este una simplă, pentru că ea oferă sprijin pentru femeile care doresc să
pornească anumite proiecte, fie dacă ele sunt de natură profesională sau chiar
personală.
Această
comunitate face tot posibilul să le ajute pe femeile care decid să apeleze la
sfaturile lor, aici fiecare membru poate primi răspunsuri la întrebări, dar și
multe alte modalități prin care sunt ajutate.
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015
vineri, 30 octombrie 2015
11. O familie de fani brânză la cumpărături

Un nou articol
înseamnă o nouă experiență de povestit, de această dată va fi una personală.
Acum ceva timp am mers cu familia la cumpărături într-un supermarket din oraș,
chiar dacă în general nu ne oprim la standurile de degustări de această dată nu
am mai avut nicio șansă, pentru că fetele mele deja observaseră minunatele
pufoșenii de la Delaco.
Știam că nu am
nicio șansă să le opresc și mai mult decât atât eram foarte curios ce gust are noul
sortiment de brânză fondue, domnișoara care era la stand deja așezase câteva
zeci de mostre numai bune de degustat, dar cum încercam să mă apropii mostrele
dispăreau, fiind luate de alți fani brânză.
Nici fetele nu
reușiseră să prindă vreo bucată de brânză, așa că ne-am așezat strategic pentru
următoarea tură, în mod normal, dacă era vorba de orice alt produs, nu ne-am fi
comportat așa, am fi luat căruciorul și am fi continuat cumpărăturile. De
această dată calitatea de fan brânză ne era pusă la încercare
și nu voiam să pierdem.

Nu pot să explic
ce simți atunci când mânânci sortimentele de brânză de la Delaco, este ca și
când ai încerca un drog, la început te temi de ce se va întâmpla, iar mai apoi
ajungi să vrei să îl consumi în orice moment. Singura diferență între droguri
și brânza de la Delaco este că ultima nu este dăunătoare, din contră eu o
recomand spre consumare, ea poate fi mâncată atât de copii cât și de adulți,
este foarte pufoasă și cu siguranță vă va plăcea.
La a doua rundă deja
ne strânsesem câteva persoane în jurul standului, dar cu toate acestea am
reușit să prindem câte o bucățică, imediat ce bucata de brânză a atins papilele gustative, întreaga gură s-a
umplut de gustul minunat al brânzei.
Cum diferențiezi
un fan
brânză de un simplu degustător? Simplu, un fan brânză se va deplasa imediat
spre raionul de brânzeturi, pentru a arăta și familiei noua descoperire și în
același timp pentru a-și alimenta stocurile de brânză. Este foarte greu să
locuiești într-o casă plină de fani brânză și să constați că nu mai ai nici
măcar o bucățică de brânză, pentru că ceilalți se delectaseră deja cu ultima
bucățică de brânză Delaco.
miercuri, 28 octombrie 2015
10. O toamnă a amintirilor!

Multe se schimba in viata omului, zilele sunt pline de bucurii dar şi de necazuri, mereu ne asteptam sa ne surprinda cele ce vor urma. Fiecare traieste cu speranta de a avea o viata plina de bucurii, realizari si satisfactii, dar ce sa facem ca in viata mai exista si tristete, necazuri si nereusite. Iata cam ce face parte in putine cuvinte din viata fiecaruia dintre noi.
Pentru mine insa ziua fericita incepe intotdeauna cu o cana de cafea, un ritual pe care nu l-am intrerupt niciodata de vreo patruzeci de ani. Da, imi aduc si acum aminte de acea cafea facuta in ibrice vechi ingropate putin in nisip, in cafeneaua din fata universitatii. Cu trecerea timpului, nu ştiu exact când, am inceput sa colectionez cani de cafea si sa-mi beau cafeaua dintr-o anumita cana originala. Cand Stiinta Craiova se afirma in fotbalul european mi-am luat cana Minge de fotbal, pentru a putea savura o cafea specială.
Cand pierdeau meciul cafeaua mi se parea amara, iar cind il castigau cafeaua parca era mai aromata. Tot din acea perioada a tineretii am si canile Inimioare mari si mici folosite, cu succes total, cand invitam cate o fata pe la mine si obligatoriu cafeaua era servita in aceste cani.
Daca va indoiti de aceasta o pot pune pe sotia mea sa va confirme, caci asa am cucerit-o si m-a acceptat de barbat, atunci cand i-am servit cafeaua in cana Cantec de dragoste. Si tot alergand dupa cani amuzante am ajuns pe magazinuldecani.ro de unde mi-am imbogatit colectia cu doua cani pentru printesele mele: cana Cenusareasa si cana Alba ca Zapada.

luni, 26 octombrie 2015
9.O lume întoarsă în timp
Dacă
ar exista posibilitatea călătoriei în timp şi ne-am transporta
stră-străbunicii în timpul actual, fiţi siguri că s-ar ciupi de nas
pentru a se trezi din vis. Aşa de mare este diferenţa între viaţa simplă
şi edilică trăită de stră-străbunicii noştri şi viaţa tumultoasă şi
zgomotoasă pe care o trăim noi în zilele din acest secol al vitezei.
Acum vă rog să faceţi un test de imaginaţie, cam cum ar arăta lumea
noastră fără cauciuc.
Deci să începem cu elementul strict necesar măririi vitezei.... roţile. Dacă nu ar fi cauciucul, roţile ar făcute din lemn sau oţel, iar viteza ar fi pe undeva ..probabil a sutei de kilometri pe oră, iar avioanele nu s-ar mai putea ridica de la sol, până şi bicicleta nu ar mai fi atât de atractivă nici pentru bătrâni, dar nici pentru pici.. Fără cauciuc nu ar exista vehicule pe perne de aer şi nici hidroavioane.
Silozurile de cereale ar folosi benzi transportoare textile, confecţionate din bumbac sau cânepă, pentru reuşita urcării miilor de tone de grâu sau porumb la înălţimi de peste o sută de metri, nu ca acum când se folosesc benzi transportoare cauciuc produse de Elastimpex România.
Fără cauciuc nu ar exista nici calculatorul ce stă la baza vitezei acestui secol, mai ales la viteza informaţiei şi comunicării între persoane aflate la zeci de mii de kilometri distanţă unii faţă de alţii. Aici ar fi loc de o evoluţie dacă s-ar putea folosi trelepatia. Televiziunea ar rămâne fără microfoane, căşti şi nu ar mai exista nici telefoanele mobile. Am trăi într-o lume fără automatizări, o lume mult mai lentă, fără confortul oferit de geamurile termopan.
O lume fără cauciuc este o lume în care toate ar fi diferite, o lume în care cumpărăturile s-ar desfăşura cu o foarte mare greutate, o lume în care fabricile nu ar mai putea avea randamentul din zilele noastre, o lume în care totul ar merge prost şi în care nimic nu ar mai fi la locul său. Norocul nostru este că există Elastimpex România şi ei ne pot asigura tot ce avem nevoie în materie de benzi transportoare cauciuc, dar şi de multe alte produse.
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 205!
Deci să începem cu elementul strict necesar măririi vitezei.... roţile. Dacă nu ar fi cauciucul, roţile ar făcute din lemn sau oţel, iar viteza ar fi pe undeva ..probabil a sutei de kilometri pe oră, iar avioanele nu s-ar mai putea ridica de la sol, până şi bicicleta nu ar mai fi atât de atractivă nici pentru bătrâni, dar nici pentru pici.. Fără cauciuc nu ar exista vehicule pe perne de aer şi nici hidroavioane.
Silozurile de cereale ar folosi benzi transportoare textile, confecţionate din bumbac sau cânepă, pentru reuşita urcării miilor de tone de grâu sau porumb la înălţimi de peste o sută de metri, nu ca acum când se folosesc benzi transportoare cauciuc produse de Elastimpex România.
Fără cauciuc nu ar exista nici calculatorul ce stă la baza vitezei acestui secol, mai ales la viteza informaţiei şi comunicării între persoane aflate la zeci de mii de kilometri distanţă unii faţă de alţii. Aici ar fi loc de o evoluţie dacă s-ar putea folosi trelepatia. Televiziunea ar rămâne fără microfoane, căşti şi nu ar mai exista nici telefoanele mobile. Am trăi într-o lume fără automatizări, o lume mult mai lentă, fără confortul oferit de geamurile termopan.
O lume fără cauciuc este o lume în care toate ar fi diferite, o lume în care cumpărăturile s-ar desfăşura cu o foarte mare greutate, o lume în care fabricile nu ar mai putea avea randamentul din zilele noastre, o lume în care totul ar merge prost şi în care nimic nu ar mai fi la locul său. Norocul nostru este că există Elastimpex România şi ei ne pot asigura tot ce avem nevoie în materie de benzi transportoare cauciuc, dar şi de multe alte produse.
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 205!
vineri, 23 octombrie 2015
8.Ce aș face dacă aș fi magician?

Fânul pe care mi-l amintesc, căci azi nu se mai regăseşte, plin de o mulţime de flori de câmp ,unele cunoscute altele pe care nu ştiu nici azi cum se numesc, cu toată maturitatea vârstei mele, fânul ce mă atrăgea cu bucurie în suflet şi cel care mă revigora mai puternic decât orice altceva. Aş crea un Parfum Mad Potion pentru o fată din tinereţea mea, cea care şi astăzi îmi stă alăturea, din igrediente speciale cum sunt încrederea reciprocă, iubirea neştirbită, suport pentru greutăţile vieţii.
Dacă aș putea măcar pentru câteva zile din viața mea să fiu magician mi-aș folosi toate puterile pentru ca acest parfum să devină o realitate și să nu mai fie doar un vis dintr-o seară de toamnă târzie. Uneori nu este nevoie de foarte multe ingrediente pentru a crea un parfum care să cucerească orice persoană este nevoie doar de cele mai bune ingrediente și de un strop de magie.
Pentru persoanele visătore, dar și pentru cele care au epuizat toate metodele prin care pot seduce un bărbat există Katy Perry, un parfum cum rareori găsești și care are puterea de a le ajuta pe doamne și domnișoare să câștige un miros foarte atrăgător. Se spune că fără un pic de magie nimic nu este posibil, dar cu toate acestea fiecare lucru pe care noi oamenii îl creăm este magic, chiar dacă noi nu putem observa magia ea există și ne însoțește la orice pas. Vo ice v-ați dori să faceți dacă pentru 2 ore a-ți avea puteri magice? A-ți încercat Mad Potion?
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog2015.
miercuri, 21 octombrie 2015
7.Cum folosesc 5000 euro?
Cum trece timpul... Parcă mai
ieri eram tânăr, neânsurat şi fără grija de mâine, visam la cele mai exotice
locuri pe care aş fi vrut să le vizitez, la multele ţări pline de istorie
strânsă pe parcursul a câtorva mii de ani, cu civilizaţii extraordinare de mult
apuse şi urme care au rămas şi astăzi te minunezi în faţa acestor monumente
minunate care au rezistat atâta timp în faţa vicisitudinilor vremurilor. Vise, vise şi iar
vise... Timpul a trecut, m-am însurat, au venit pe lume şi copiii, iar eu am
îmbătrânit, pensia aşteptată s-a mai lungit în aşteptare cu câţiva ani buni,
iar visele au rămas vise şi doar vise...Dar cu cât visezi mai mult cu atât
bucuria este mai mare la îndeplinirea măcar a unui vis. Da, un prieten mi-a
spus că la Banca Transilvania s-a pus în circulaţie un card de credit care te
poate ajuta la îndeplinirea tuturor viselor căci el a reuşit să ridice în
condiţii foarte bune 5000 de euro. Sincer să fiu nici nu l-am întrebat ce face
cu această uriaşă sumă, deoarece gîndul meu a fugit spre visele, de la care îmi
luasem gândul că o să se îndeplinească vreodată, tinereţii mele şi am
considerat că este momentul în care să las munca trudnică de zi cu zi, să-mi
iau soţia de mână, precum în tinereţe, şi să facem un tur prin câteva ţări
pline de acea istorie milenară. Aşa că am fugit repede acasă, am deschis
calculatorul şi am intrat pe bancatransilvania,ro ca să mă conving cu proprii
ochi că spusele colegului meu erau adevărate şi iată o adevărată minune, tot
ce-mi spusese prietenul meu era întru-totul adevărat.
Imediat am aplicat pentru cardulSTAR Forte fără ai spune nici soţiei, căci mi-a încolţit gândul unei
surprize uriaşe. Cum am primit acest card de credit foarte repede, am
intrat pe firmele partenere din turism şi intrând pe reduceri-vacanţă.ro am
plătit online prin Star Card şi voi beneficia de 12 rate fără dobândă pentru
excursia mea din vis, devenită acum aproape realitate. Astfel am început excursia
vizitând ţara vestitei Cleopatra şi bineânţeles Wadi Biban el-Muluk, valea
regilor unde am avut norocul să putem intra în mormântul lui Tutankhamon, dar
obligaţi să nu facem zgomot şi să ne deplasăm în şir indian. Următoarea etapă a
vacanţei noastre a fost mormântul mântuitorului Isus Hristos din Ierusalim, singura
relicvă materială aparţinând Învierii şi care este profund ancorat în inima
acestui oraş. Iar pentru ca surpriza soţieii să fie totală ultima escală a periplului
nostru a fost în Rupa Nui ( Insula Paştelui) unde ne-am minunat privind cele
887 de statui uriaşe, denumite moai, de care era deja fascinată a mea soţie.
Astfel după trecerea a aproape
patruzeci de ani visele mele şi ale soţiei au devenit realitate. Mulţumim BT
pentru că aţi făcut totul posibil.
Scris pentru
Superblog 2015.
luni, 19 octombrie 2015
6.Descoperim impreuna avizez.ro
In lumina intrarii in Uniunea Europeana
ne-am trezit din letargia vietii noastre anoste si am inceput sa cautam solutii
pentru a ne moderniza , a face bani din tot ce se poate, asa ca spiritul omului
de afaceri imi spune sa incep cu locul unde locuiesc sau cu acela in care
muncesc. Punand in balanta cele doua locuri si facand un succint calcul mathematic,
am observat ca mai mult de jumatate din viaţa mi-o petrec la birou, unde in
paranteza fie spus, se duc mai mult de douasprezece ore din zi.

Iata ca prin simpla schimbare a becurilor mele incandescente cu
altele care produc radiatii prin agitatie moleculara, la care am adaugat
corpuri de iluminat cu randament optic mare, am reusit reducerea cu circa 10 %
a consumului de curent electric, exact cat preconizau si americanii prin inca
nepusa in practica metoda a lor. Iata ca tot de la specialistii nostri am aflat
despre obligativitatea obţinerii unui certificat de performanta energetic in
caz ca vreau sa fac profit prin vanzarea sau inchirierea biroului meu.
Cum de
felul meu sunt un om hotarat, iar o hotarare o data luata trebuie şi dusa la indeplinire,
am comandat si un audit energetic, deoarece am decis ca lucrurile sa fie facute
la cele mai inalte standarde, de catre specialistii atestati de catre
Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice la un pret destul de
mic comparativ cu complexitatea lucrarii.
Prin raportul de audit energetic
specilistii au decis sa schimb tamplaria existenta, iar eu m-am hotarat sa pun
una termopan cu triplu strat asigurandu-mi o Rmin=0,77mpk/w, in pod am obtinut
o Rmin=5,0 mpk/w prin punerea unui strat de vata minerala avand grosimea de 30
cm. Apoi mi-am achiziţionat cea mai recenta centrala termica aparuta pe piata şi
mi-am executat incalzirea prin podea, ca să-mi asigur un confort sporit, doar
dupa ce am izolat-o pentru a evita pierderile prin pamant.
Dupa ce am facut
anveloparea cu polistiren am decis ca trebuie sa-mi asigur si independenta
energetica, asa ca pe acoperis mi-am montat si niste panouri solare care produc
mai multa energie electrica decat consumul meu, diferenţa o trimit in sistemul
de alimentare cu energie electrica, obtinand un mic profit. Dupa aceste
modernizari am reusit sa obtin si un certificat energetic ieftin in mai
putin de 24 de ore de la aceeasi Companie Enermed Impex SRL Bucuresti eliberat
cu ajutorul echipei de auditori atestati .
Acest Articol a fost scris pentru SuperBlog 2015
Abonați-vă la:
Postări (Atom)