joi, 23 iunie 2016

Vreau să merg la Transalpina

De ceva vreme tot mă gândesc să petrec o săptămână pe munte, să pot scăpa de această caniculă insuportabilă ce s-a lăsat peste orașul nostru. Mă gândeam să pot vedea și eu peisajul de excepție ce ni-l pune la dispoziție șoseaua Transalpina. Să pot respira cu nesaț acel aer curat ce îl găsești prin aceste locuri pline de sălbăticie, presărate din loc în loc cu câte o stână, pe lângă care voi putea campa cu ușurință.
Cum această șosea deosebită șerpuiește pe vârfurile munților, m-am gândit că am nevoie de o mașină mult mai puternică față de micuța mea mașină ce a fost concepută mai mult pentru aglomerația orașului. Rezolvarea am găsit-o foarte repede apelând la inchirieri masini ce mi-a pus la dispoziție o mașină 4x4, foarte puternică, dar care se conduce foarte ușor. Așa că având un ajutor considerabil de la SIXT Rent a Car, m-am hotărât în sfîrșit să plec în această aventură montană,cât mai curând posibil.
M-am bucurat că pot merge într-o astfel de excursie cu o mașină atât de bună și mai ales că prețul închirieri sale este unul atât de mic. Perioada nu prea contează, pentru că cei de la New Kopel Group  au mereu mașini disponibile. Desigur există și șansa să fie toate închiriate, tocmai de aceea am decis să fac o comandă  măcar cu o săptămână înainte.
Dacă și voi vă doriți să mergeți într-o excursie dar nu aveți propria voastră mașină trebuie să apelați la închirieri de mașini. Astfel veți avea de câștigat atât din punct de vedere al găsiri unui mijloc de transport cât și din oferirea posibilității de a conduce propria voastră mașină fix în locul în care vreți să vă distrați. Iar toate acestea le veți putea face plătind o sumă foarte mică și vizitând SIXT Rent a Car.


4 comentarii:

  1. Cu siguranta Sixt ramane liderul pe piata din capitala in domeniul rent a car Bucuresti, au masini noi la preturi accesibile.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cu siguranta Sixt ramane liderul pe piata din capitala in domeniul rent a car Bucuresti, au masini noi la preturi accesibile.

    RăspundețiȘtergere
  3. Vei gasi intotdeauna ce ai nevoie in materie de inchirieri auto la acestia.

    RăspundețiȘtergere
  4. By going to Car Rental 8 you can get the most affordable car hire at over 50000 locations across the globe.

    RăspundețiȘtergere